“Dati`mi o tigara, una singura, va rog…” (1)

Urmatorul episod al Nostalgiilor noastre are loc acum 34 de ani si este de fapt o cronica sentimentala a meciului Romania - Finlanda, din preliminariile pentru Mondialul din `74. Fragmentul poarta amprenta marelui om de fotbal care a fost Coloman “Cibi” Braun si face parte din volumul Fotbalul poveste veche, aparut la Editura Sport Turism (1981).

Romania avea nevoie de o victorie la noua goluri diferenta in ultimul ei meci, pentru a mai putea spera la miracolul unei remize, in celalalt joc al grupei, dintre Albania si RDG, ce urma sa aiba loc peste trei saptamini. Va propun asadar, in prima parte a insemnarilor, un material video realizat de FcAriesul.wordpress.com, cu imagini de la 4 din cele 9 goluri reusite de tricolori.

O seara de vis (4)

“Ce mult mi`a placut mie “U” in toamna lui 1959 si primavera lui 1960. Uneori, acel “U”, cu Ivansuc si Mateianu, cu Marcu si cu Suciu, m`a facut sa`l uit pina sip e Tony. Si asta spune, cred eu, tot. In poarta era Mogut, in mare forma. Traian isi descoperise adevarata vocatie, pe post de stopper… Petru Emil si Tavi Popescu formau cea mai eleganta halfie din tara, iar acolo, in fata, Suciu era interul ratacitor, Marcu luase locul lui Tony, Mateianu scria pe gazon, schimbind penitele aproape automat, ca acordeonistul registrele, Horatiu parcfa alerga la vale, iar Ivansuc aducea pe teren o personalitate care avea sa subjuge intreg Clujul fotbalistic aproape 10 ani.A fost un campionat tare frumos, terminat cu locul 5, care insa era cit locul 3. Si cind te gindesti ca acesta echipa de locul 3 a fost la un pas de a juca un an intreg in Divizia B! Intunecate sint caile tale, balon rotund!…

Cea mai frumoasa zi a primaverii 1960 a fost pentru “U”, o zi de aprilie, cind am jucat in Ungaria, cu Diosgyor, cistigind cu 4-2. (Nu`mi aduc aminte ca o echipa romaneasca sa fi inscris vreodata patru goluri unei echipe maghiare, in Ungaria. Iar dupa acel 2-4 cu “U”, Diosgyor avea sa cistige sase meciuri la rind in campionatul maghiar.

Am vazut eu multe jocuri de fotbal. Am vazut jucatori cu faima. I`am prins, in ultima vreme, prin televiziune, pe toti uriasii fotbalului mondial. N`am vazut insa niciodata o echipa jucind mai bine decit “U” impotrriva lui Diosgyor. Si n`am vazut niciodata o extrema mai nebuna decit Ivansuc in dupa`amiaza aceea. Inchipuiti`va un Ivansuc ademenindu`l mereu pe Mateianu in “un-doi`uri” pe un singur metru patrat. Inchipuiti`va un Ivansuc sutind fara pendulare, ca la antrenament. Inchipuiti`va, in sfirsit, un Ivansuc epuizat in mintul 80, prabusindu`se de pe urma efortului la picioarele lui Bandi-baci… A fost o seara de vis. A fost seara in care Ivansuc mi`a aratat c ear fi putut sa fie daca ar fi crezut cu adevarat in fotbal.

Pentru mine, Tony a fost un jucator foarte bun si un prieten minunat. Pe Ivansuc nu l`am inteles poate, niciodata, dar asta nu m`a  im piedicat sa vad in el un fotbalist de talie mondiala. Cel mai bun din toti cei care au jucat la Cluj in ultimii 25 de ani, chiar cu cele 40 la suta , care sint de fapt, 70.”

(Ioan Chirila - Sepcile Rosii, Editura Consiliului National pentru Educatie Fizica si Sport, Bucuresti, 1969).

O seara de vis (3)

Asa cum am promis, continuam azi cu ultima parte a interviului cu Zoli Invasuc, insa alte materiale interesante cu perioada romantica a fotbalului vor aparea in continuare la noi pe site. Urmatorul episod duminica, cind veti afla ce s`a intimplat de fapt in acea seara cu adevarat de vis…

Citeste prima parte aici.

R: Zoli draga, pentru ca am inceput o discutie absolut deschisa, vreau sa recunosti ca si in conditiile pe care le enumeri, voi, studentii fotbalisti, irositi destul timp…

I: Fara`ndoiala. Exista un climat epicurean in orice echipa studenteasca. Un climat impropriu mareul fotbal. Fara indoiala. Dar asta este aproape o lege obiectiva. N`ai ce`i face. Bunul meu prieten Petru Emil n`a putut rezista decit foarte putin intr`o echipa cu pretentii ca Dinamo

R: Si totusi unii…

I: Stiu ce vrei sa spui. Ai sa`mi amintesti de doctorul Mircea Luca, de doctorul Traian Georgescu. Exeptii! Nea Mircea apartine altor vremuri, iar Traian e un temperament de exceptie. Si daca te bazezi pe exceptii, nu faci decit sa induci lumea in eroare sau sa`i ceri Universitatii Cluj sa elimine pe Atletico Madrid din “Cupa Cupelor”.

R: Ce poti spune despre pregatirea echipei voastre de`a lungul anilor? 

I: Cam chinuita. In zigzaguri. E greu sa antrenezi o echipa cind X e la ora de Biologie, iar Y - la filologie romanica.

R: Si cum au reactionat antrenori?

I: Cel mai… realist a fost Sepci. El a inteles ca in fotbalul nostru exista o notiune precisa: echipa studenteasca.

R: O mica paranteza: ce parere ai despre evolutia fotbalului?

I: Crezi ca are vreo importanta parerea unui diletant?

R: A unui diletant care gindeste, da…

I: Fie. Atunci pot spune ca - in ciuda aparentelor - fotbalul se intoarce la izvoare. Nichi Dumitriu crede in “un-doi`uri”. Eu, insa, cred in driblinguri. Cred in actiunea pe c ont propriu. Cred in Mazzola contra lui Vasas… Asa dribleaza sau, mai exact, asa driblau copiii pe maidan…

R: O ultima intrebare: ce`ai face daca ar fi sa ai din nou 18 ani?

I: As face, poate, altceva. As descoperi, in sfirsit, mindria de a fi fotbalist. La urma urmei, intre timp, Stanley Matthews a fost innobilat pentru fotbal, iar Sivori si Altafini au garda personala la Napoli. Ca sa nu mai vorbesc de alti.

R: Si scoala, Zoli?

I: N`as renunta la scoala. As face insa I.E.F.S.-ul. Adica “scoala sportivilor”. In speranta ca I.E.F.S.`ul ar intelege ca un adevarat fotbalist are nevoie de TIMP. Nu numai de timpul petrecut pe gazon, ci si de un pic de timp in care sa gindeasca fotbalul. Sa compuna faze imaginare, sa`l dribleze pe Bobby Chalton la 2 000 de Kilometri departare, sa suteze la poarta lui Sarti si asa mai departe…

R: Visezi, Zoli…

I: Nu, nu visez. Dar imi dau seama, tot mai mult, ca fotbalul merita sa fie o obsesie si nu un scirtiit de vioara, o ora pe zi, in mina unui medic gelos pe tonul formidabil a lui Stefan Ruha…

Si doctorul Ivansuc a ramas dus pe ginduri, de parca ar fi fost singur….

(Ioan Chirila - Sepcile Rosii, Editura Consiliului National pentru Educatie Fizica si Sport, Bucuresti, 1969).

O seara de vis (2)

Astazi “U” a promovat dupa 8 ani in prima liga. Vom intregi sarbatoarea de la Cluj cu interviul promis miercuri:

In seara aceea am cautat sa stau de vorba anume cu Ivansuc. Dar n`am reusit. Zoli a fost cu totul o fire deosebita decit cea a lui Tony, de pilda. Dupa un meci mare el era intotdeauna cel mai tacut jucator al echipei, la masa sau pe drum. Se inchidea in el. Si raminea pierdut, cu gindurile aiurea. N`am reusit niciodata sa stau de vorba, pe indelete, cu Zoli Ivansuc. Cu toate ca am incercat deseori, ca sa`l judec, ca fotbalist si ca medic. Iata de ce am sa reproduc un dialog Zoli-reporter, care mie mi se pare a fi un dialod de mare sinceritate. Dialogul se intituleaza “Fotbalul merita sa fie o obsesie” si incepe cu o scurta introducere de atmosfera, pe care va rog sa nu o cititi daca sinteti nerabdatori sa aflati ceea ce eu n`am putut afla niciodata…

“Putini dintre jucatorii nostri au izbutit sa egaleze popularitatea de care se bucura Ivansuc la Cluj. “Mia” de spectatori prezenta la antrenamentele Universitatii pe stadionul din Parc e atrasa in primul rind de mirajul suturilor si fentelor lui Zoli, iar multe din zonele ale tribunelor in zi de meci au o singura explicatie: cu o seara inainte s`a zvonit ca “miraculoasa glezna” a lui Ivansuc acuza dureri.“Doctorul Ivansuc” - cum le place unor crainici sa spuna, cu evavie, in dauna rostirii lapidare - este, intr`adevar, un seducator al tribunelor. Copiii Clujului se inscriu pentru dreptul de a`i purta valijoara, fetele isi potrivesc  instinctiv parul cind trec pe linga Zoli, batrinii clujeni il compara cu marii jucatori din trecut, iar unii specialisti (si nu numai cei din Cluj) ii atribuie calitati superioare consacratilor din ultimii ani.

Si totusi…

Acest “si totusi” este tema interviului nostru…

Reporterul:Da`mi voie, draga Zoli, sa atac frontal - asa cum nu prea faci tu in ultima vreme - si sa`ti ofer, spre desfacere, nodul gordian: esti sau nu multumit de ceea ce ai facut pina acum in fotbal?

Ivansuc: Nu! De 3 ori nu!

Reporterul: Cit crezi ca ai realizat din “posibilul” Ivansuc de acum 10 ani?

I: Nu stau pe ginduri. 40 la suta.

R: Nu cumva e o incercare de a spori “mitul Ivansuc”? 

I: Nu obisnuiesc.

R: Spune`mi, atunci, cit a realizat si cit realizeaza “U”?

I: A realizat mai mult de 40 la suta cu ani in urma, dar a ajuns si ea la 40 la suta (n.p. discutia se poarta in perioada deloc roza din 1966 -1967).

R: Adica?

I: Cifrele nu mint. Cu lotul sau, mai bine zis, cu potentialul sau, “U” nu are voie sa coboare vreodata sub locul 5-6 in finalul campionatului. Dar pozitia nostra actuala in clasament nu minte. Ea e in functie etapa. In functie de locul de disputare a meciului: acasa sau “afara”. Iar uneori nici macar in functie de asta…

R: Cum explici?

I:  Pentru un student e din ce in ce mai greu sa faca fata, la cel inalt nivel, scolii si fotbalului. Scoala e mereu mai exigenta. Fotbalul la fel. Nu intimplator anul trecut am avut cinci repetenti in echipa. N`are rost sa dau nume. E destul sa spun ca toate compartimentele, inclusiv portarul, sint reprezentate.

R: Totusi tu ai absolvit frumos Medicina.

I: Dar ma costa cele 60 la suta de fotbal.

R: Regreti?

I: Raspunsul e tare greu. Cind eram copil, la Resita, prin 1952, nu visam sa ajung fotbalist. Desi jucam in echipa intii la 14 ani, ma impresiona mai mult un electrician din uzina decit Mateon al nostru sau chiar Petschovski. Pe electrician il vedeam la panou in fiecare zi, pe cind Mateon era criticat si la “Aprozar” si la frizerie. Asa se face ca am plecat la Electromotor, la
Timisoara. M`am dus la o echipa mai mica numai ca sa pot face scoala tehnica de energie electrica. Apoi m`am intors la
Resita… A venit meciul cu Iugoslavia … 5-1 … si`asa a incoltit in mine gindul de a deveni … medic.

R: Esti putin cinic.

I: Te rog sa nu confunzi sinceritatea cu cinismul.

R: Spune mai departe…

I: Si`am facut medicina. Am furat, bineinteles, din fotbal. Pentru ca toata lumea stia ca spre Iasi sau spre
Constanta pleci de vineri seara si revii luni dimineata sau chiar la prinz. Pentru ca orice drum la Bucuresti pentru lot, sa zicem miercuri, te mai costa doua zile. Si`atunci?  (ultima parte a interviului miercurea viitoare)

“O seara de vis (1)”

Sa o spun de la inceput: n`am fost niciodata un suporter patimas al Universitatii Cluj. Nici nu aveam cum. Am crescut in Micro 3 la citeva case de stadion si copilaria mi`am petrecut`o acolo jucind aproape la toate echipele din Turda. Si am privit de multe ori cu ochii ageri de copil la clasamentele Diviziei A si oftam si simteam o usoara frustrare cind vedeam ca U era acolo si juca cu granzii, iar Sticla se zbatea undeva in liga 3.  Insa e greu sa treci peste ceea ce inseamna Universitatea Cluj, istoria ei zbuciumata si impactul pe care l`a avut aceasta frumoasa (si zic frumoasa in cel mai dulce mod cu putinta)  echipa de`a lungul anilor pentru suporterii ei din tot Ardealul, multi dintre ei turdeni.

Am gasit zilele astea (poate nu intimpator) printre hirtoagele mele un interviu mai mult decit emotioant cu “Doctorul Ivansuc”,  luat in perioada 1966 -1967, interviu extras dintr`o carte de exceptie, cum nici nu poate fi altfel o carte purtind semnatura lui Ioan Chirila si numindu`se ”Sepcile-rosii“. Intr`o lume in continua viteza si axata pe senzationalul cu orice pret, reportenul ne ofera o veritabila lectie de jurnalism, iar vorbele lui Zoli vibreaza in noi la fiecare interventie ducindu`ne spre o cu totul alta lume a fotbalului. ..Insa, poate sint doar eu prea nostalgic.

Daca vineri Ariesul poate promova matematic, simbata acelasi lucru il poate face si U. Probabil va fi sarbatoare mare la Cluj si in cinstea acestei perfrormante, care speram ca  va veni odata si odata in premiera si la Turda, voi publica interviul amintit mai sus. Pina atunci iata o scurta “prefata”:

In seara aceea am cautat sa stau de vorba anume cu Ivansuc. Dar n`am reusit. Zoli a fost cu totul o fire deosebita decit cea a lui Tony, de pilda. Dupa un meci mare el era intotdeauna cel mai tacut jucator al echipei, la masa sau pe drum. Se inchidea in el. Si raminea pierdut, cu gindurile aiurea. N`am reusit niciodata sa stau de vorba, pe indelete, cu Zoli Ivansuc. Cu toate ca am incercat deseori, ca sa`l judec, ca fotbalist si ca medic. Iata de ce am sa reproduc un dialog Zoli-reporter, care mie mi se pare a fi un dialod de mare sinceritate. Dialogul se intituleaza “Fotbalul merita sa fie o obsesie” si incepe cu o scurta introducere de atmosfera, pe care va rog sa nu o cititi daca sinteti nerabdatori sa aflati ceea ce eu n`am putut afla niciodata… (continuarea sambata )